chimia

Chimia (din egipteană kēme (chem), însemnând „pământ”) este una din ştiinţele fundamentale, care studiază substanţele cu structura şi proprietăţile lor, urmărind în acelaşi timp modificările produse asupra acestora de reacţiile chimice.^[1] Întrucât toate substanţele sunt compuse din atomi, capabili să formeze molecule, studiul chimiei se axează în general pe interdependenţa dintre atomi şi molecule. Chimia modernă a evoluat din alchimie, urmând revoluţia chimică (1973).
Disciplinile cuprinse în chimie sunt grupate tradiţional după tipul de materie studiată sau tipul de studiu. Acestea includ chimia anorganică (studiul materiei anorganice), chimia organică (studiul materiei organice, vii), biochimia (studiul substanţelor găsite în organismele biologice, chimie fizică (studiile legate de energie despre sistemele chimice la scală macro-, moleculară şi submoleculară), electrochimie, chimia analitică (analiza mostrelor de material pentru a dobândi o înţelegere a compoziţiei chimice şi structurii acestuia) etc.. Multe alte discipline specializate au ieşit la suprafaţă în anii recenţi, ex. neurochimia - studiul sistemului nervos.


Deoarece pentru unii practicanţi, alchimia era o ocupaţie intelectuală, în timp, au excelat în acest domeniu. Paracelsus, spre exemplu, respingea teoria celor patru elemente şi cu o înţelegere destul de vagă a substanţelor chimice şi medicamentelor, a format o formă hibridă de alchimie şi ştiinţă, numită şi chemiatrie sau iatrochimie.^[12]
De asemenea, influenţe ale filozofilor cum ar fi Sir Francis Bacon sau René Descartes, care vroiau o anumită rigoare în matematică şi cereau eliminarea dogmelor şi subiectivismului din observaţiile ştiinţifice, au dus la revoluţia ştiinţifică. În chimie, ea a început cu Robert Boyle (1627-1691), care formulat ecuaţii precum Legea lui Boyle, cu privire la proprietăţile stării gazoase. Mai târziu au urmat legea conservării masei substanţelor în 1783 şi dezvoltarea teoriei atomice a lui John Dalton în ajurul anului 1800. Legea Conservării Masei a dus la reformularea chimiei bazată pe această lege dar şi teoria combustiei oxigenului, care a fost mult bazată pe baza cercetărilor lui Lavoiser. Acestea şi alte astfel de schimbări înţelese de largile mase de oameni au fost denumite generic revoluţia chimică. Contribuţiile lui Lavoisier au dus la ceea ce acum se numeşte chimie modernă - chimia studiată în instituţiile de învăţămând în toată lumea.